Adrian Marinescu, sfaturi pentru românii care au forme uşoare de Covid-19. Ce trebuie să facă după 14 zile de izolare

21 01. 2021, 16:16

Adrian Marinescu vine cu sfaturi pentru românii care se îmbolnăvesc cu forme uşoare de Covid-19 şi încearcă să nuanțeze, pe baza experienței sale și a colegilor, care e linia între liniștea că lucrurile merg bine și temerile care să-i facă pe oameni să meargă la spital, dacă simptomele persistă o perioadă lungă, după cele 14 zile de izolare.

Adrian Marinescu, sfaturi pentru românii cu forme uşoare de Covid-19

Adrian Marinescu a fost întrebat de Libertatea dacă mai există vreun risc pentru sănătatea celor care au făcut forme uşoare de Covid-19, în condiţiile în care, după trecerea celor 14 zile de izolare, dacă simptomele de la debutul bolii dispar şi nu apar altele noi.

„În proporţie de 99%, nu. Doar că trebuie pus un diagnostic corect, şi aici e nevoie de medicul de familie. E nevoie de un medic pentru a stabili dacă este o formă uşoară sau nu. Dacă e o formă uşoară, nu mai vorbesc de cea asiptomatică, intervalul de 14 zile este suficient în aşa fel încât să nu mai apară probleme”, a spus Adrian Marinescu.

Adrian Marinescu, despre vaccinul anti-Covid: În Marea Britanie s-au vaccinat un milion de oameni și nu a existat nicio reacție adversă notabilă

Reputatul medic infecţionist a precizat şi ce trebuie să facă cei care au trecut prin boală. „Dacă simptomele persistă, pot avea nevoie, pentru un interval de timp, de un tratament pentru acele simptome. Punctual: tuşeşte în continuare, ia ceva de tuse, şi aşa mai departe. Vitaminele le putem lua şi dacă nu avem Copvid-19. Până la urmă, vitamine, dacă vorbim de doze corecte şi nu este un exces, da, putem să luăm. Nu înseamnă că e un tratament, se merge pe ideea de recuperare”, a mai spus Adrian Marinescu.

Interviul integral AICI.