Adrian Stoian, internat de URGENŢĂ într-un spital din ITALIA. Fotbalistului român i s-a făcut RĂU

01 05. 2017, 13:15

Adrian Stoian a fost dus la spital, secţia neurologie, după ce i s-a făcut rău dintr-o dată, scrie site-ul oficial al lui Crotone. Problemele lui Stoian ar fi fost cauzate de un „virus sezonier”: „După o săptămână în care nu a fost în cea mai bună formă, săptămâna premergătoare partidei cu AC Milan, cu multă tensiune, Adrian Stoian a ajuns în atenţia medicilor. Atacantul român a fost diagnosticat cu febră şi probleme intestinale cauzate de un virus sezonier.

„În ultimele zile şi alţi membri ai echipei, precum Ceccherini, Mesbah au acuzat probleme şi urmat un tratament medical”, a precizat sursa citată, care a mai adăugat că „situaţia este monitorizată şi Stoian nu are probleme mari”.

În ultima etapă din Serie A, Crotone a jucat acasă cu AC Milan, iar partida s-a terminat la egalitate, 1-1. Adrian Stoian nu a făcut parte din primul 11, dar a intrat în minutul 54.