Afaceri înfloritoare cu locuri de veci în Bucureşti VIDEO

RomaniaTV.net
26 05. 2012, 15:28

O angajată a cimitirului Bellu, doamna Nuţi, cere 12.000 de euro pentru un cavou. Femeia explică toţi paşii afacerii, inclusiv preţul oficial, din acte, al cavoului.

La cimitirul Reînvierea, unul dintre angajaţi i-a trimis pe reporteri chiar la clanul Tamango. Stăpânul neoficial al cimitirelor, şeful clanului Tamango, recunoaşte că afacerile cu morţi reprezintă singura „şmecherie” care încă funcţionează.

Şeful clanului recunoaşte că a pus monopol pe afacerile din cimitire şi că toată familia lui este implicată în „afacerea” locurilor de veci.

Gurile rele spun că influenţa clanului vine chiar de la un fost preşedinte al ţării, căruia Tamango i-ar fi îngropat mai multe rude.