Africa, lovită de o nouă molimă, pe lângă COVID-19. Al doilea val de lăcuste e de 20 de ori mai mare decât primul, imagini teribile

13 04. 2020, 14:43

Africa trebuie să facă față în prezent celui de-al doilea val de lăcuste, care este de aproximativ 20 de ori mai mare decât primul, potrivit agenţiilor de presă.

Lăcustele sunt o amenințare pentru plante și animale, iar milioane de persoane care sunt deja vulnerabile sunt expuse riscului. Și pe măsură ce fermierii se adună pentru a încerca să se lupte cu lăcustele – de multe ori în zadar – aceștia riscă să răspândească coronavirusul.

Citeşte şi China trimite în Pakistan 100.000 de raţe, ca să oprească invazia de lăcuste

Este probabil să avem două scenarii – efectele coronavirus și nesiguranța alimentară din țară, deoarece majoritatea zonelor vizate, recoltele, vegetația, pășunile și câmpiile, au fost grav afectate. Efectul combinat al acestora poate însemna o catastrofă dezastruoasă în țară„, spune Julius Gera, reprezentant al Departamentului de Control al Lăcustelor din Kenya.

Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a numit invazia de lăcuste drept „o amenințare fără precedent” pentru securitatea alimentară și mijloacele de trai şi consideră că acest val este de aproximativ 20 de ori mai mare decât primul.

ONU a ridicat ajutorul de la 76 de milioane de dolari la 153 de milioane de dolari, spunând că este necesară o acțiune imediată înainte ca mai multe cantități de precipitații să crească numărul de lăcuste.

Lăcuste în nordul Ugandei: