Agenţii Secret Service ar fi recurs la serviciile unor prostituate inclusiv în România

RomaniaTV.net
19 10. 2012, 18:28

Investigaţia arată că agenţii Secret Service au recurs la serviciile unor prostituate şi în timpul unor călătorii în El Salvador, Panama, România şi China.

Potrivit raportului, citat de ABC News, unul dintre agenţii care a fost în Cartagena în timpul scandalului şi a recurs la serviciile unei prostituate „a recunoscut că a cerut o prostituată şi cu alte două ocazii, o dată în El Salvador, în 2008-2009 şi o dată în Panama, în 2009”.

Raportul menţionează, de asemenea, acte similare ale agenţilor în timpul unor călătorii în România şi China. Detalii din raport au fost furnizate ABC News de surse care l-au citit.

„Este foarte dificil să răspunzi unor întrebări specifice dintr-un proiect de raport pe care nu am avut oportunitatea să îl analizăm”, a declarat un oficial al Secret Service pentru CNN, ca răspuns la acest raport. „Mărturia directorului (Mark) Sullivan, la aproape o lună de la incidentul din Cartagena, s-a bazat pe datele Secret Service”, a declarat oficialul, care nu este autorizat să vorbească pe acest subiect.