AI LEAFĂ MARE? COTIZEZI MAI MULT la reabilitarea blocului

RomaniaTV.net
20 09. 2012, 09:45

Ministerul Dezvoltării a finalizat negocierile cu Comisia Europeană, iar din această toamnă vom avea un nou proiect de reabilitare a blocurilor construite între anii 1950-1990, informează România TV. Beneficiarii vor contribui cu până la 30% din valoarea lucrărilor, restul costurilor fiind suportate de autorităţile publice şi din fonduri europene.

Ratele de cofinanţare a asociaţiilor de proprietari se vor stabili în funcţie de ponderea în bloc a familiilor cu venituri reduse. Astfel, dacă în bloc majoritatea familiilor au un venit lunar net pe membru de familie de sub 150 de euro contribuţia va fi de 10%, cea mai mică contribuţie de altfel.

Dacă venitul va fi de sub 350 de euro contribuţia locatarilor blocului va fi de 20%, iar dacă venitul lunar net pe membru de familie va fi de sub 500 de euro contribuţia asociaţiei va fi de 30% din costurile reabilitării. Diferenţele de până la 40% vor fi asigurate de autorităţile publice.

Începând cu data de 1 noiembrie, potenţialii beneficiarii vor putea depune proiectele la sediile Agenţiilor de Dezvoltare Regională.