Alegeri într-o comunitate amărâtă din Călăraşi. „Vin maşini de la Primărie, ne dau 20 de lei, o pâine şi ne spun cu cine să votăm”

10 11. 2019, 10:55

„La noi nu vine nimeni să ne întrebe de viața noastră. Cu câteva zile înainte de alegeri, apar în cartier mașini d-ale primăriei. Merg din poartă în poartă și ne zic cu cine să votăm. Ne dau câte 20 de lei sau vin cu câte o pâine, câte o sticlă de ulei”, spune o mamă a 9 copii.

Comunitatea din Oborul Nou este formată din aproximativ 250 de familii, mai toate cu copii. Ei sunt romii turci care trăiesc într-un ghetou din case dărăpănate de la începutul anilor 2000.

Citeşte şi ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. Ion Iliescu nu iese din casă, fostul preşedinte a cerut urna mobilă

Unii dintre ei sunt musulmani, alții neoprotestanți. Majoritatea, însă, nu mai cred în niciun Dumnezeu. Le este greu să-și păstreze credința când sunt afundați în sărăcie și ignorați de autorități.

În locul credinței lor îi învăluie razele soarelui și mirosul gunoiului pe care Primăria nu vine să-l colecteze.

Fără apă, fără curent, fără nimic

La baza caselor sunt găuri făcute de șobolani, iar când urci privirea în locul unde ar trebui să existe ferestre la unele case e doar un spațiu prin care se strecoară aerul și noaptea. Căci n-au curent. De două săptămâni nu mai au nici apă.

Pentru unii nu există nici măcar siguranța că nu vor fi dați afară din locuințele lor, având în vedere că le-au construit fără autorizație pe terenul primăriei. De aceea ei n-au buletine, ci doar cărți de identitate provizorii. Or, problema cu acestea, spun locuitorii, este că oriunde te duci lumea nu te ia în serios „cu o bucățică de carton” – fie că e vorba de spital, școală sau primărie.

Mai multe amănunte pe libertatea.ro.