Alegeri SUA: Hillary Clinton conduce în sondaje

04 10. 2016, 05:20

Sondajul, pe un eșantion de 15.000 de alegători, este repetat săptămânal. Ultima ediție o arată pe Clinton favorită în state cum ar fi Maine, Oregon și Pennsylvania, care anterior erau disputate. Cei doi candidați sunt la egalitate în Florida și Ohio, unde Clinton fusese în avantaj, iar Trump a fost ajuns din urmă în Arizona, informează Agerpres.

Citeşte şi Zece ani de WikiLeaks: Julian Assange, aduce SURPRIZA din OCTOMBRIE. Hillary este direct vizată

În ultimele săptămâni, Clinton și-a păstrat un avans între 4% și 5% în fața lui Trump în sondajul „States of the Nation” (statele națiunii) efectuat de Reuters/Ipsos. Un sondaj online separat al aceleiași asociații arăta luni că majoritatea americanilor o consideră pe democrată câștigătoarea dezbaterii în direct cu Trump de săptămâna trecută.