ALEGERI SUA. Hillary Clinton va fi, oficial, prima femeie desemnată de un mare partid pentru a candida la preşedinţie

RomaniaTV.net
08 06. 2016, 05:54

Hillary Clinton intenționează să încheie cu victorii această ultimă „super-marți”, în special în importantul stat California, pentru a-l descuraja pe rivalul ei să continue o luptă istovitoare până la Convenția democrată de la sfârșitul lui iulie.

Hillary Clinton a revendicat victoria în alegerile primare democrate într-un discurs susţinut la New York, insistând asupra caracterului istoric al învestiturii sale. „Mulțumită vouă, am făcut un pas important. Este pentru prima dată în istoria țării noastre când o femeie este învestită de unul dintre marile partide”, a declarat fosta Primă Doamnă a Americii, în vârstă de 68 de ani, în fața simpatizanților săi cuprinși de bucurie.

„Victoria din această seară nu este a unei persoane, ea aparține unei generații de femei și bărbați care s-au luptat și sacrificat și au făcut posibil acest moment”, a adăugat Hillary Clinton, care exact cu opt ani în urmă s-a retras din cursa pentru Casa Albă în fața lui Barack Obama. În discursul său de victorie, Hillary Clinton l-a atacat şi pe adversarul său republican, Donald Trump. „Podurile sunt mai bune decât zidurile”, a afirmat ea, referindu-se la intenția omului de afaceri de a construi un zid la granița cu Mexicul.

Președintele american Barack Obama a felicitat-o telefonic pe Hillary Clinton pentru obținerea majorității necesare de delegați în vederea nominalizării democrate la președinția SUA. „Președintele Obama i-a felicitat pe cei doi candidați pentru că au desfășurat o campanie plină de inspirație, care a produs entuziasm în rândul democraților, făcând ca o nouă generație de americani să se implice în procesul politic și a permis să fie prezentate importante propuneri pentru ca economia noastră și politica noastră să servească lumii întregi, nu doar celor care dispun de putere și bani”, declară într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, evocând temele care au animat campania senatorului din Vermont începând cu vara anului trecut.

„Președintele a felicitat-o pe dna Clinton pentru obținerea numărului necesar de delegați necesari în vederea nominalizării democrate la prezidențiale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, confirmând astfel victoria acesteia.

„În plus, la cererea senatorului Sanders, președintele și senatorul Sanders se vor întâlni joi la Casa Albă pentru a continua discuția lor cu privire la unele aspecte importante ale acestor alegeri”, a mai spus Josh Earnest.