Alegeri SUA: O femeie a făcut plângere împotriva lui Donald Trump. A violat-o când ea avea 13 ani

O femeie l-a dat în judecată pe candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, pretinzând că el ar fi violat-o în 1994, când ea avea numai 13 ani.

05 nov. 2016, 13:45

Femeia, a cărei identitate a fost prezentată sub pseudonimul „Jane Doe”, din motive de securitate, a renunţat să mai participe la o conferinţă de presă, în urma denunţului, spunând că ar fi primit „ameninţări cu moartea” dacă ar fi îndrăznit să facă vreodată dezvăluiri despre tot ceea ce se întâmplase în 1994, după cum a declarat avocatul femeii, Thomas Francis Meagher, din New York, relatează presa americană. 

În urma plângerii femeii, un tribunal civil din New York a fost însărcinat să înceapă audierile legate de acest caz, în data de 16 decembrie. Trump a fost citat în acest caz în iunie, în faţa tribunalului din New York.

În plângerea sa, femeia a povestit faptele care au dus la această situaţie. „Jane Doe” fusese invitată la petrecerea unui miliardar afemeiat, Jeffrey Epstein. Acesta ar fi violat-o chiar în seara petrecerii care avusese loc la una dintre reşedinţele lui personale.

Fata voia să devină fotomodel şi i se spusese că petrecerea la care fusese invitată ar fi putut să-i fie de ajutor în scopul urmărit de ea, deoarece ar putea cunoaşte mai multă lume. Numai că lucrurile au luat brusc altă turnură.

La acea petrecere s-ar fi aflat şi Trump, care ar fi violat-o şi el. Femeia s-a plâns că Trump a legat-o de pat şi a violat-o, în ciuda faptului că ea l-a implorat să se oprească. Apoi a început să o lovească peste faţă cu mâna şi i-ar fi strigat că el face ce vrea cu ea. Cu o altă ocazie, Epstein a mai violat-o pe fată încă o dată.

Citeşte şi Melania Trump dă în judecată un jurnalist care i-ar fi dezvăluit trecutul de damă de companie GALERIE FOTO

Epstein şi Trump au început să îi ameninţe pe „Jane Doe” şi pe părinţii ei în fel şi chip, inclusiv cu moartea, dacă presupusa victimă ar face orice dezvăluire legată de acest caz. A trăit cu frica morţii mulţi ani, până s-a hotărât să facă plângere în justiţie.

Ea depus mai multe plângeri în justiţie împotriva violatorilor săi. A început cu Epstein, pe care l-a dat în juecată în California, în aprilie, cerând despăgubiri de 100 de milioane de dolari, dar acţiunea i-a fost respinsă din cauza unor erori juridice. Apoi a făcut plângere la un tribunal din New York.

Procesul va începe în data de 16 decembrie, la un tribunal din New York. Trump a primit citaţie la proces în iunie.

Faptele descrise în plângerea lui „Jane Doe” s-au regăsit întâmplător şi în plângerea adreasată justiţiei de către o altă paersoană. Katie Johnson a depus la rândul ei plângeri împotriva lui Trump şi Epstein, în California, în aprilie. Ea i-a acuzat pe cei doi suspecţi că ar fi făcut din ea o „sclavă sexuală”.

Trump a negat pe tot parcursul campaniei sale electorale orice acuzaţie de natură sexuală ce i s-a adus de către mai multe femei.