ALERTĂ în ARDEAL. Iredentiştii care vor să rupă Transilvania de România, susţinători VOCALI ai lui Iohannis

15 11. 2014, 16:44

Foarte probabil, susținerea acestora pentru Iohannis se datorează faptului că au văzut în candidatul ACL un om care le poate îndeplini dorințele. Pe pagina susţinătorilor lui Iohannis există atât un eveniment prin care aceştia îndeamnă lumea să iasă la vot, cât şi un eveniment prin care anunţă organizarea unui referendum privind autonomia Transilvanie în luna mai 2016.

Mai jos redăm textul petiției, în limba română, aceasta fiind prezentă pe pagina susţinătorilor lui Iohannis şi în limba maghiară.

„Guvernul României, Parlamentul României

Autonomie pentru Transilvania: Banat, Crisana, Maramures, Ardeal

Capitala: Cluj

Guvern regional la Cluj, cu control politic si economic pe teritoriul Transilvaniei Autonomă.

Istoria şi tradiţia din Transilvania sunt complet diferite de fostul Regat. Regiunea noastră a fost intotdeauna partea Europei civilizate. Aici a fost declarată prima oară libertatea confesională în 1568 la Dieta din Turda. Transilvania a participat la tratatele de pace de la Westphalia în 1648. Transilvania a avut domnitori care au pus mare accent pe cultură si toleranţă. In secolele 17-19, Transilvania a avut o autonomie largă. La Unirea din Alba Iulia în 1918, Transilvania a fost regiunea cea mai dezvoltată din România Mare. Guvernele centrale ne-au degradat la colonie. Biserica Greco-Catolică, având credinciosi numai din Transilvania, era eliminată, bunurile erau confiscate.

După 1989, starea regiunii noastre nu s-a înbunătăţit. Impozitele acumulate în Transilvania ajung în Moldova si Oltenia pe nedrept. Transilvania este trezoreria ţării noastre fără autodeterminare. Ei au mai mare nevoie de noi, decât noi avem de ei. Regiunea noastră s-ar putea autosusţine. Avem păduri, ape minerale, un potenţial turistic foarte mare, oraşe medievale unice în România, sute de castele, cetăţi, o universitate care mulţumită multiculturalismului este în fruntea Universităţilor din ţară. Noi nu vrem nimic de la alţii, dar ce e al nostru nu lăsăm.

Semnat,

Fancsali Ernő „