Un avion românesc s-a prăbușit lângă Milano! Afaceristul Dan Petrescu și fetele unui jurnalist cunoscut, morți în tragedie. Imagini cumplite de la locul accidentului – FOTO

E alertă totală în Italia. Un avion, înmatriculat cu numere românești, s-a prăbușit duminică, lângă Milano.

03 oct. 2021, 20:38

Un avion românesc s-a prăbușit lângă Milano. Din primele informații, avionul de mici dimensiuni, cu 6 locuri, s-ar fi lovit de o clădire. Niciun pasager nu a supraviețuit. Pilotul, care era de origine română, dar și copilotul au murit și ei.

Un avion românesc s-a prăbușit lângă Milano! Niciun pasager nu a supraviețuit

Din primele informații, se pare că aeronava plecase joi din București, iar la bord se afla afaceristul Dan Petrescu, alături de soția și fiul lui, dar și fiicele lui ”Miki” Alexandrescu, jurnalist sportiv specializat în Formula 1.

Avionul privat de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o clădire din San Donato Milanese (Milano). Cele opt persoane aflate la bord au murit: pilotul, copilotul, cinci adulți și un copil. Avionul decolase din Linate cu destinația Olbia, conform ANSA.

Avionul s-a prăbușit pe o clădire goală, în curs de renovare.

Locuitorii spun că au auzit o bubuitură puternică și apoi au auzit o explozie. Flăcările au cuprins imediat clădirea cu două etaje.

Avionul, care a decolat de pe aeroportul Linate din Milano, se îndrepta către insula Sardinia, spun oficialii.

Accidentul a avut loc lângă o stație de metrou din zona suburbană a orașului Milano.

Oamenii din zonă au auzit o explozie atunci când avionul s-a prăbușit cu clădirea de două etaje, care era goală la acel moment, fiind în curs de renovare.

Flăcări și fum s-au degajat din clădire iar câteva vehicule parcate de-a lungul străzii au luat foc, spun martorii citați de Reuters, însă nu au fost raportate alte victime.

“Avionul avea un motor în flăcări şi a căzut direct, fără să existe manevre”, a declarat un martor.

Pilatus PC-12 este un avion echipat cu turbopropulsor monomotor şi poate fi folosit pentru transport de mărfuri sau pentru transportul de pasageri, numărul acestora fiind limitat la 9.

 

Reacția MAE:

Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Milano, s-a autosesizat în urma informațiilor publicate de presa italiană cu privire la prăbușirea unui avion de mici dimensiuni la periferia orașului Milano și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile italiene pentru a obține informații referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor afectate.

„Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile italiene reprezentanților oficiului consular, din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă că printre persoanele decedate se află doi cetățeni români, cu dublă cetățenie”, transmite MAE.

 

Citește și: Aterizare de urgenţă a unui avion pe aeroportul din Otopeni. Unui pasager i s-a făcut rău. Echipele de salvare au intervenit