Alertă la Oţelul. Antrenorul Petre Grigoraş, internat în spital, înaintea meciului cu Braşovul

22 04. 2013, 17:00

Penultimul meci din etapa a 27-a a Ligii I le-a opus pe FC Braşov şi Oţelul Galaţi, însă oaspeţii nu au beneficiat în această partidă de sfaturile de pe banca tehnică ale antrenorului Petre Grigoraş. Deşi acesta a făcut deplasarea în oraşul de sub Tâmpa, lui i s-a făcut rău luni dimineaţa, fiind transportat de urgenţă la spital.

Petre Grigoraş a acuzat o stare de rău de dimineaţă, iar în jurul prânzului l-am dus la spital. În momentul de faţă se află internat la o clinică privată de cardiologie din Braşov, unde i se fac investigaţii, însă un lucru este sigur, este în afara oricărui pericol. Se poate să fi fost şi un atac de panică, cine ştie, important este că nu a păţit ceva grav.

Medicii l-au sfătuit să nu stea pe bancă, pentru a evita emoţiile. Vom vedea dacă va fi externat în această seară şi dacă se va întoarce la Galaţi cu echipa sau dacă va rămâne la Braşov pentru mai multe investigaţii. Vom vedea ce spun medicii şi apoi ce va decide Petre Grigoraş„, a spus înainte de partidă directorul general al Oţelului, Narcis Răducan, citat de agenţia Mediafax.

Meciul FC Braşov – Oţelul Galaţi, din etapa a 27-a a Ligii I, a început la ora 19.00, iar la gazdele au câştigat partida cu scorul de 3-2.