Alex Bodi, reacție LIVE pe INSTAGRAM după ce Poliţia a emis ordinul de arest! „Mă îndrept către autorități, care mă așteaptă la mine acasă!”

11 10. 2021, 20:46

Alex Bodi, prima reacție după ce a fost ARESTAT! Celebrul afacerist a fost implicat în mai multe scandaluri și acuzat de lucruri mai puțin ortodoxe. La finalul anului trecut a fost arestat, însă a reușit să revină acasă. Acum  a primit din nou o veste neplăcută, fiind dispusă arestarea sa preventivă.

Alex Bodi, prima reacție după ce a fost ARESTAT!

Alex Bodi a primit din nou arest preventiv, iar autoritățile îl așteaptă acasă pentru a-l încătușa. Afaceristul nu se afla acasă, însă a răspuns imediat chemării și, în timp ce se îndrepta spre locuința proprie, a făcut un live pe pagina personală de Instagram.

Alex Bodi nu s-a putut prezenta la unul dintre termene din motive medicale, iar anchetatorii au decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. În timp ce făcea live-ul, afaceristul se deplasa către propria lui locuință, acolo unde îl așteptau autoritățile. „Este primul meu live. Am recurs să fac asta pentru a lămuri anumite lucruri. E adevărat ce se întâmplă. Mă îndrept către autorități, care mă așteaptă la mine acasă. Nu sunt arestat din faptul că am făcut anumite chestii, că au apărut acuzații noi. Nu s-a întâmplat nimic de genul. Nu a fost vorba de nimic. Singurul motiv pentru care s-a dispus arestarea mea preventivă a fost faptul că, la un anumit termen, nu m-am prezentat. Pe motive medicale. Am adus de la doctor cu starea mea de sănătate, hârtii oficiale că trebuia să stau 4-5 zile repaus, dar se pare că lucrurle astea nu au fost de ajuns și domnii au decis arestarea mea preventivă, nicidecum un avertisment sau poate un arest la domiciliu”, a spus Alex Bodi.

Cutremur în showbiz! Alex Bodi a fost arestat. Numele „afaceristului”, implicat în dosare de proxenetism și spălare de bani

„Am specificat exact motivul pentru care s-a dispus arestarea mea. O să trecem și peste asta, am trecut și peste altele mai grele. Partea proastă este că au de suferit persoanele care mă iubesc, familia mea și prietenii adevărați. Sper că am lămurit chestia asta, să nu fie sau să existe alte speculații. să nu se interpreteze că aș fi făcut sau că s-ar fi redescoperit ceva rău de mine, că am alte capete de acuzare sau că au apărut probe noi. Este doar din simplul fapt că nu m-am prezentat la un anumit termen, unde am avut obligația, dar am avut motiv justificat. Am și există actele medicale depuse, dar se pare că nu a fost suficient. În fine, un episod nou din viața mea, altă bătălie pe care o s-o câștig”, a mai spus Alex Bodi.