Alimente la suprapreţ la Spitalul Bălăceanca. Vezi cum au ajuns ouăle şi brânza să coste dublu pentru bolnavi

RomaniaTV.net
27 09. 2013, 09:41

Administratorii Spitalului de psihiatrie Bălăceanca nu au organizat o licitaţie transparentă pentru a obţine preţuri mai mici pentru alimentele achiziţionate, astfel că la nu mai puţin de 25 de produse alimentare preţurile au fost şi de trei ori mai mari decât cele de piaţă, informează România TV.

Spre exemplu, achiziţionarea ouălor a costat 0,65 de bani bucata, în contextul în care pe piaţa liberă un ou costă 0,30 de bani. Brânza telemea a costat 16 lei kilogramul pentru spitalul Bălăceanca, când putea fi uşor cumpărată cu 8 lei kilogramul.

Macaroanele, care costă un leu, au fost cumpărate cu 5 lei de către administraţia spitalului Bălăceanca. În cazul în care spitalul de psihiatrie ar fi organizat o licitaţie transparentă, şi alte firme ar fi făcut oferte şi atunci s-ar fi ajuns la preţuri de achiziţie mai mici.