Alina Gorghiu: „Pe biroul meu este demisia lui Motreanu, vedeţi undeva demisia lui Ponta?”

29 09. 2015, 08:26

Alina Gorghiu a anunţat în Plenul parlamentului că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, şi-a scris demisia după dosarul deschis la DNA. „Pentru mine şi colegii din PNL, Victor Ponta este nevinovat până ce justiţia hotărăşte într-un fel sau altul. Noi, politicienii, nu avem voie nici să condamnăm, nici să judecăm. Aţi căutat tot ce aţi putut să găsiţi şi nu aţi găsiţi nimic despre mine. Le-aţi pus pe Cazanciuc să mă ameninţe. Dacă găsiţi cel mai mic argument despre care să se spună despre mine, o urmă de suspiciune, că am încălcat legea, demonstraţi-o. (…). Pe biroul meu se află de ieri (n.r: luni) demisia lui Dan Motreanu, vedeţi undeva demisia lui Ponta?”, a declarat Alina Gorghiu în plenul Parlamentului, la dezbaterea pe marginea moţiunii de cenzură. 

Procurorii DNA au dispus luni trimiterea în judecată a lui George Scutaru, fost consilier prezidențial, și a lui Dan Motreanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, într-un dosar privind mită pentru finanțarea campaniei electorale.

Precizarea ei a venit în contextul în care premierul Victor Ponta a spus, la dezbaterea moțiunii de cenzură, că aceasta va fi votată și de „oameni care sunt trimiși în judecată, condamnați”. „Îmi pare rău pentru Dan Motreanu. Asta e viața! Dacă tot susții un lucru trebuie să-l susții până la capăt, dar știți ce, dragi colegi, îl aud pe domnul Predoiu, fost candidat la Buzău în 2008, vorbind despre legalitate și statul de drept și despre cum o să-i ia pe PSD-iști dubele. Mai țineți minte cine zicea chestia asta? Cred că domnul George Scutaru, tot de la Buzău. Poate aude totuși domnul Predoiu”, a afirmat Ponta.

GEORGE SCUTARU, fost consilier al lui Iohannis, trimis în judecată de DNA

Alina Gorghiu a conchis că nu crede că Victor Ponta își va da demisia de la conducerea Guvernului: „Conform Constituției, premierul nu poate fi schimbat decât dacă își dă demisia sau prin demitere. Prin demisie ne-am lămurit cu toții că nu se poate. Fără vreo aluzie la problema cuiva de sănătate, Victor Ponta mai degrabă și-ar tăia un picior decât renunțe la funcție, indiferent de cât de multe pagube ar crea României”, a adăugat lidera PNL.