Alocaţiile pentru copii, majorate din nou de anul viitor. Se pregăteşte a doua creştere în 2020

RomaniaTV.net
30 11. 2019, 08:46

Propunerea social-democraților vine în contextul în care PNL spune că nu sunt bani la buget, iar anul acesta liberalii au fost cei care au impus majorarea alocațiilor de stat.

ALOCAŢIILE pentru copii se MAJOREAZĂ de la 1 ianuarie 2020. Klaus Iohannis a promulgat legea

Un proiect promulgat de președintele Klaus Iohannis recent prevede ca alocația să crească anual cu 100% din rata inflației.

În acest moment, conform Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația este de 150 de lei și se acordă copiiilor între 2 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesională.

De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă.