Alte trei decese din cauza gripei în România. Bilanţul a crescut la 23 de morţi în acest sezon

RomaniaTV.net
21 01. 2019, 10:18

O femeie în vârstă de 43 de ani, din judeţul Prahova, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H1 pdm09, având condiţii medicale preexistente şi cu antecedente vaccinale necunoscute, a murit sâmbătă, a anunţat INSP.

De asemenea, o femeie de 76 de ani din Bucureşti, confirmată cu virus gripal tip A, nesubtipat, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal, a murit vineri, iar o altă femeie, în vârstă de 51 de ani, din judeţul Gorj, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal, a murit sâmbătă.

Astfel, numărul deceselor cauzate de gripă în acest sezon ajunge la 23.