Alţi 30 de angajaţi ai Oltchim ameninţă cu greva foamei

RomaniaTV.net
13 09. 2012, 18:11

Reprezentanţii au afirmat că dacă cererile lor nu vor fi îndeplinite, angajaţii vor continua manifestaţiile şi alţi 30 de oameni vor intra în greva foamei, pe lângă cei 15 care au ales această formă de protest în ultimele zile.

Aproximativ 600 de salariaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, joi, în faţa Pavilionului administrativ al combinatului, nemulţumiţi că se întârzie luarea unei decizii în privinţa situaţiei unităţii, dar şi pentru că nu şi-au primit salariile de două luni.

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a promis, joi, protestatarilor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, că toate neregulile sesizate de către angajaţi în privinţa „firmelor căpuşă” din combinat urmează să fie prezentate „organelor statului” care vor face verificări în acest sens.