Analist Fitch: Italia trebuie să se concentreze pe creştere, nu pe austeritate

RomaniaTV.net
01 02. 2012, 17:10

Fitch a retrogradat săptămâna trecută ratingul Italiei cu două trepte, la nivelul A-minus.

„Austeritatea fiscală, având în vedere situaţia în care se află Italia, nu va fi probabil credibilă şi fezabilă. Ar trebui să se concentreze mai mult pe potenţialul de creştere”, a spus Riley la o conferinţă, adăugând că evoluţia economiei italiene este esenţială pentru succesul zonei euro.

El a avertizat că datoria publică a Italiei va deveni nesustenabilă dacă creşterea economică va fi aproape zero, iar spread-ul obligaţiunilor italiene faţă de cele germane va depăşi patru puncte procentuale.

„Dacă spread-ul va scădea sub două puncte procentuale, sau sub 1,5 puncte, atunci datoriile vor fi sustenabile”, a apreciat Riley.

Spread-ul obligaţiunilor italiene pe termen de 10 ani faţă de cele germane a evoluat miercuri în jurul valorii de 3,87 puncte procentuale.