Anasonul, condimentul care protejează pancreasul

RomaniaTV.net
11 05. 2016, 08:37

Anasonul stelat crește spontan, în mod obișnuit în zona mediteraneană, iar la noi este întâlnit numai în culturi. În scop medicinal, se folosesc bulbul, rădăcina, frunzele și semințele, sub diverse forme: infuzie, decoct, sirop, pulbere, ulei volatile sau tinctură. Planta reprezintă o sursă excelentă de vitamine (A, C, complexul B) și de săruri minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu).

Infuzia susține funcțiile pancreasului

Dintre organele implicate în digestie, pancreasul este cel mai important în ceea ce privește controlul metabolismului glucidelor, lipidelor și proteinelor. Pentru stimularea secreției pancreatice și în afecțiuni cum sunt chisturile apărute la nivelul lui, ajută ceaiul de anason.

Citeşte şi  O nouă tehnică de tratament promiţătoare pentru tratarea cancerului de pancreas

Pentru prepararea lui, se pune o lingură de plantă la 100 ml de apă fiartă. Este o infuzie bună și în caz de dureri sau arsuri stomacale. O altă variantă de a susține activitatea pancreatică este să alături anasonului și alte plante (mentă, tei-frați-pătați, coada-calului, păducel, sunătoare) într-un amestec făcut din părți egale din fiecare leac. Se ia o linguriță din acest remediu și se lasă 10-15 minute într-o cană cu apă fiartă. Infuzia se bea de trei ori pe zi, de-a lungul a 2 luni.

Semințele combat balonarea

Eficientă în stoparea fermentației intestinale care provoacă apariția balonării, infuzia de anason stimulează activitatea ficatului și alungă constipația. Planta alină colicile abdominale și elimină gazele acumulate la nivel intestinal. Se lasă la infuzat 2 lingurițe de plantă în 250 ml de apă clocotită, aproximativ un sfert de oră.

Citeşte continuarea pe click!sanatate.ro