Anchetă a Avocatului Poporului în cazul unei fetiţe ce trăieşte de 7 ani într-un spital din Slobozia

RomaniaTV.net
16 10. 2014, 13:49

Potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului, sesizarea din oficiu a fost declanşată ca urmare a unui material transmis pe 14 octombrie de un post de televiziune.

Din ştirile difuzate reiese că medicii de la Spitalul din Slobozia acordă îngrijiri copilului, deşi spitalul nu este obligat să aibă grijă de fetiţă, iar cheltuielile nu sunt decontate de Ministerul Sănătăţii. Conform cazului prezentat, există indicii despre o posibilă încălcare a unui articol din Constituţie referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor. Ca urmare, în cadrul investigaţiei Avocatul Poporului solicită informaţii suplimentare Spitalului şi Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului din judeţul Ialomiţa.

În funcţie de rezultatul anchetei, Avocatul Poporului va acţiona conform prevederilor legale.