Anchetă după ce un poliţist a anunţat că nu îşi mai găseşte pistolul

23 03. 2017, 15:41

Agentul şefului de post din localitatea Remetea Mare a anunţat, în urmă cu două zile, că nu-şi mai găseşte pistolul, verificările fiind efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Control Intern, sub supraegherea procurorului, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar cercetările sunt efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Control Intern, sub supravegherea procurorului”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Ancuţa Morariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Poliţistul spune că arma ar fi dispărut din locuinţa sa din Remetea Mare.

Citeşte şi Jaf în casa unui poliţist. Hoţii au furat un pistol, bani şi bijuterii