Anchetă în Argeş. Un bărbat a fost găsit mort pe câmp, iar o femeie a fost găsită în faţa casei cu leziuni grave la cap

19 10. 2018, 08:13

Prima sesizare a venit din partea unui bărbat care a anunţat că l-a găsit mort pe un câmp din localitatea Căteasca pe angajatul său, care muncea ca văcar, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

Anchetatorii au constatat că bărbatul, în vârstă de 65 de ani, care era din localitatea Moşoaia, judeţul Dmboviţa, are mai multe urme de violenţă pe trup şi au deschis dosar penal penrtru omor.

Al doilea caz de omor a fost sesizat tot vineri dimineaţă în localitatea Albeştii de Muscel, unde o femeie în vârstă de 65 de ani a fost descoperită cu leziuni grave în faţa porţii locuinţei sale. Un echipaj medical s-a deplasat de urgenţă şi a preluat-o pe femeie, însă aceasta a murit la scurt timp după ce a fost transportată la spital, reprezentanţii unităţii medicale fiind cei care au anunţat Poliţia.

Şi în acest caz a fost deschis dosar pentru omor. Ambele cazuri sunt coordonate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.