Andreea Bănică e în culmea fericirii. Aştepta asta de şase ani: „E prima oară când…”

RomaniaTV.net
18 12. 2014, 11:24

Andreea Bănică şi Lucian Mitrea încearcă de şapte ani să ajungă în Statele Unite ale Americii, au obţinut vizele încă din 2007, dar de fecare dată când au încercat să-şi facă planuri de vacanţă, s-a întâmplat ceva care să-i deturneze.

După un an plin de concerte, în care amândoi au muncit pe rupte şi au pus umărul la creşterea veniturilor familiei, cei doi se pregătesc de mult râvnita vacanţă în SUA.

„Pe 2 ianuarie plecăm şi noi în America! E prima oară când plecăm în America, nu am avut timp şi posibilitate până acum, deşi avem viza de 6 ani de zile. Am stat şi ne-am uitat la ea. Tot timpul se ivea ceva. Anul acesta ne-am programat vacanţa din timp şi abia aşteptăm să ajungem acolo. Plecăm într-o croazieră în Caraibe, să colindăm insulele frumoase, să ne bronzăm, să stăm la soare şi să nu aud telefon, să nu aud nimic. Apoi ne oprim prin Chicago, probabil mergem şi pe la New York”, a declarat, pentru spynews.ro, Andreea Bănică.