Andrei Baciu anunță relaxarea măsurilor de restricție de la 1 iunie: „Un pas mai aproape de o viață normală”

Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, susţine că restricţiile ar putea fi ridicate la 1 iunie, în contextul în care numărul infectărilor este în scădere uşoară. Anularea unor restricţii se va face doar dacă trendul se menţine şi românii se vaccinează, a adăugat Baciu.

18 apr. 2021, 22:52
Andrei Baciu anunță relaxarea măsurilor de restricție de la 1 iunie: „Un pas mai aproape de o viață normală”

Momentul mult așteptat de toți românii, și anume relaxarea măsurilor de restricție, ar putea apărea la începutul lunii iunie, chiar de Ziua Copilului. Condiția este ca trendul descendent al infectărilor de coronavirus să se mențină.

„Este esenţial să le putem oferi tuturor pacienţilor din România, serviciile medicale de care au nevoie, pentru că vedem că acest virus are un impact extraordinar de mare şi practic, nu cruţă pe nimeni. Veşti bune ca urmare a acestor demersuri sunt că, totuşi, au fost identificate foarte repede câteva paturi suplimentare. În 2-3 zile au fost identificate şi operaţionalizate deja 12 paturi. Alte 73 de paturi au fost identificate şi se caută soluţii asfel încât să fie operaţionalizate cât mai repede şi toate aceste lucruri, la pachet cu ritmul accelerat cu care se desfăşoară vaccinarea.

Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp”, a anunţat Andrei Baciu, duminică, în exclusivitate la Antena 3.

Vineri, Andrei Baciu spunea că relaxarea restricţiilor în termen de două luni, anunţată anterior de Florin Cîţu, este „obiectivul premierului”.

„Vorbim de obiectivul domnului Cîţu, 10,4 milioane de vaccinaţi în septembrie. Asta înseamnă că 70% din populaţia adultă este imunizată, transmisia virusului va fi mult diminuată iar fenomenul pandemic va fi încheiat”, a spus Andrei Baciu atunci când a fost întrebat despre relaxarea măsurilor anti-Covid în decurs de două luni.

Citiți și Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, îl desființează pe Voiculescu: „Nimeni nu știa de documentul de înființare a grupulului de lucru”

Citiți și BILANȚ VACCINARE 18 APRILIE. Peste 71.000 de oameni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore