Angela Merkel avertizează: Germania singură nu poate scoate Europa din criză

RomaniaTV.net
14 06. 2012, 16:30

Angela Merkel a cerut comunităţii internaţionale să nu se bazeze numai pe Germania pentru a scoate Europa din criză. Ea a îndemnat şi restul ţărilor să depună eforturi în acest sens.

„Nici puterea Germaniei nu este nelimitată. Nici forţa Germaniei nu este fără sfârşit. Şi de aceea este responsabilitatea noastră, ca cea mai mare economie din Europa, să ne evaluăm corect forţele”, a afirmat Merkel.

 Cancelarul german le-a vorbit deputaţilor despre summitul G20, ce va avea loc luni şi marţi în Mexic. Ea a precizat că principala temă a discuţiilor va fi criza datoriilor suverane din Europa. Ea a pledat pentru o mai mare integrare politică şi pentru reguli mai stricte de consolidare fiscală.

„Ştiu că este greu, că este dureros, ca este foarte dificil. Este o sarcină de Hercule, dar este inevitabilă. Avem o responsabilitate, pentru ţara noastră şi pentru Europa. Ceea ce înseamnă că nu ar trebui să găsim o cale de mijloc, o soluţie rapidă, ci să dăm ce avem mai bun”, a continuat cancelarul german.

Summitul din Mexic, programat săptămâna viitoare, va dura două zile. G20 va reuni liderii principalelor ţări dezvoltate ale lumii. Potrivit fondatorilor săi, grupul reprezintă circa 85% din Produsul Intern Brut mondial, 80% din comerţul internaţional şi două treimi din populaţia globului.