Angela Merkel pierde teren. Cancelarul german a înregistrat un nou nivel minim de sprijin

21 09. 2018, 11:17

Sondajul realizat în perioada 17-19 septembrie pe un eşantion de 1.035 de cetăţeni germani cu drept de vot indică un sprijin de 28% pentru blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), în scădere cu un punct procentual faţă de un sondaj similar realizat în 6 septembrie.

Merkel, care se află la conducerea executivului german începând din 2005, a evitat în luna iunie destrămarea ‘marii coaliţii’ – formată alături de conservatori şi Partidul Social-Democrat (SPD) – în urma divergenţelor dintre CDU şi CSU pe tema politicii privind imigraţia, potrivit Agerpres.

În cele din urmă, coaliţia guvernamentală de la Berlin a decis să îl destituie pe şeful Serviciului de informaţii interne german (BfV), Hans-Georg Maassen, în urma acuzaţiilor conform cărora împărtăşeşte opinii ale extremei-drepte. Totuşi, decizia de a-l numi pe Maassen secretar de stat în Ministerul de Interne german a cauzat disensiuni care fac tot mai complicată funcţionarea ‘marii coaliţii’.

AfD, care l-a susţinut pe Hans-Georg Maassen şi a afirmat că destituirea sa periclitează securitatea naţională, a urcat cu două puncte procentuale în sondajul Infratest Dimap, ajungând la 18% din preferinţele electoratului german, ceea ce plasează formaţiunea înaintea social-democraţilor, creditaţi cu 17% din intenţiile de vot, informează Agerpres.

Un alt sondaj de opinie, realizat de institutul INSA, arată că aproape jumătate dintre germani sunt favorabili organizării de alegeri anticipate, o treime dintre germani opunându-se acestui scenariu.

În alegerile parlamentare din septembrie anul trecut, blocul CDU-CSU a obţinut 32,9% din voturi, iar AfD a intrat pentru prima dată în parlamentul german, cu 12,6% din sufragii. Pe poziţia a doua s-a plasat SPD, cu 20,5% din voturi.