Aniversare în familia prezidenţială: Maria Băsescu împlineşte 62 de ani

RomaniaTV.net
06 09. 2013, 07:29

Maria Băsescu are astăzi una dintre cele mai frumoase zile de naştere, alături de cel mai special cadou: prima ei nepoţică. Ajunsă la 62 de ani, prima doamnă a ţării va celebra alături de micuţa Sofia-Anais. O prezenţă distinsă şi mereu discretă, Maria Băsescu radia de fericire când nepoţica ei nou-născută a ieşit din spital.

Soţia lui Traian Băsescu le-a spus cu zâmbetul pe buze jurnaliştilor, cărora le-a oferit bomboane de ziua sa, că se simte bine şi că este bunică. Mai mult, Maria Băsescu a spus că şeful statului i-a dăruit şi un cadou.

Mare iubitoare de cai, Maria Băsescu a primit de la soţul ei un superb armăsar, pe nume „Răsfăţ”, în urmă cu mai mulţi ani. Anul trecut, prima doamnă a avut o aniversare specială. Elena Băsescu i-a scris un mesaj pe nisipul de la malul mării, iar prietenii şi familia i-au trimis zeci de buchete de flori.