Anne Jugănaru, secretar de stat în Ministerul Mediului, audiată la DNA VIDEO

16 07. 2015, 15:53

De asemenea, la DNA s-a prezentat și Florin Leontin Abraham, cei doi fiind membri fondatori ai Institutului Ovidiu Șincai și membri PSD.

Anne Jugănaru nu a dorit să facă declaraţii, la sosire.  În schimb, Abraham a spus că nu ştie de ce au fost chemaţi la DNA, procurorii transmiţându-le să se prezinte prin intermediul avocaţilor. 

„Totdeauna ne e teamă. În lumea asta trăim cu teamă”, a spus Abraham, întrebat dacă îi este teamă de ce se poate întâmpla. 

Anne Jugănaru a mai fost implicată într-un scandal cu fonduri europene, în care este implicat şi europarlamentarul Adrian Severin.

Premierul Victor Ponta a numit-o, în martie 2013, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului pe social-democrata Anne Jugănaru, urmărită penal într-un dosar privind presupusa fraudare a bugetului Uniunii Europene, în care este implicat şi europarlamentarul Adrian Severin.

Anne Jugănaru este membră a Consiliului Naţional al PSD şi directorul executiv al Institutului Social Democrat Ovidiu Șincai, care funcționează pe lângă Partidul Social Democrat.