Antonescu: Dacă succesul la prezidenţiale depinde de umblatul sau nu de mână cu Ponta, renunţ VIDEO

RomaniaTV.net
03 04. 2013, 20:24

Crin Antonescu a ţinut să denunţe o „legendă urbană” privind faptul că interesul său ar fi acela de a nu rupe USL pentru a nu pierde sprijinul PSD la alegerile prezidenţiale.

El a susţinut că i-a transmis personal lui Victor Ponta, deşi acesta „poate nu o crede”, faptul că scopul său ultim nu este acela de a ajunge preşedinte al României indiferent cum şi în orice situaţie.

„Dacă cineva crede că deciziile mele politice sunt influenţate de asta (candidatura la prezidenţiale, n.r.), se înşeală. Dacă nu am pus problema ruperii USL-ului acum, nu m-am gândit nicio secundă – cine vrea crede, cine nu, nu – la Preşedinţia de peste un an şi jumătate pentru că e o eră întreagă până atunci. Vedeţi ce dinamică au zilele, m-am gândit la aşteptarea acestor oameni”, a susţinut Antonescu la Realitatea TV, citat de Mediafax.

Preşedintele PNL a ţinut să sublinieze faptul că actualul premier a ajuns în funcţie şi pentru că el i-a fost alături.

„Victor Ponta a ajuns prim-ministru şi de mână cu mine, că eram nedespărţiţi. Şi pe la meci am fost împreună (…) Eu dacă vreo secundă o să ajung la concluzia că succesul eventualei mele candidaturi depinde de aceea că umblu sau nu de mână cu domnul Ponta, nu mai candidez, chiar dacă, sigur, îmi face plăcere să fiu împreună cu domnul Ponta”, a afirmat preşedintele PNL.