Antrenorul echipei Bologna, Sinisa Mihajlovic, diagnosticat cu leucemie

RomaniaTV.net
14 07. 2019, 12:30

În vârstă de 50 de ani, Mihajlovic, care a preluat conducerea băncii tehnice în ianuarie, a declarat că boala sa a fost detectată înainte de începerea presezonului.

Fostul fundaş sârb va rămâne antrenor principal la gruparea din Serie A chiar dacă va urma un tratament contra bolii sale.

„Am plâns foarte mult în aceste zile, dar nu-mi place când vine cineva să mă compătimească. Va dura ceva timp, dar mă voi recupera”, a declarat tehnicianul.

”Întotdeauna am jucat la victorie, atât în fotbal cât şi în viaţă. Voi învinge, nu am renunţat niciodată la luptă”, a spus Mihajlovic.

Tehnicianul sârb şi-a început cariera de antrenor chiar la Bologna, în sezonul 2008-2009. El a mai condus apoi echipe precum Fiorentina, AC Milan, selecţionata Serbiei sau Torino FC, fără să obţină marţi succese.