ARIEL SHARON, în stare din ce în ce mai gravă

03 01. 2014, 10:28

ARIEL SHARON este în stare tot mai gravă. Dr. Zeev Rotstein de la Spitalul Tel Hashomer din apropiere de Tel Aviv a adăugat că viața fostului premier este în continuare în pericol, dar că Sharon continuă să lupte și nu are dureri. 

La fel ca și joi, Rotstein a declarat vineri că se înregistrează o deteriorare lentă și graduală a stării de sănătate a fostului premier, rinichii, dar și alte organe vitale încetând să mai funcționeze.

Mai multe organe vitale ale lui Ariel Sharon, și nu numai rinichii, așa cum a relatat presa miercuri, au încetat să mai funcționeze în mod normal, a anunțat joi directorul spitalului Tel Hashomer, situat în apropiere de Tel-Aviv, unde este internat fostul premier, transmite France Presse.

În luna septembrie, el a fost supus unei noi intervenții chirurgicale pentru inserarea unui tub de alimentare, întrucât nu poate înghiți.

Acum în vârstă de 85 de ani, Ariel Sharon a suferit la începutul anului 2006 un accident vascular cerebral, în urma căruia a paralizat. De atunci el este în comă și conectat la aparate. Familia sa afirmă că uneori reușește să-și deschidă ochii și să miște degetele.