Aşchia nu sare departe de trunchi. Foarte nervos, fiul lui Zidane a fost eliminat în minutul 9 VIDEO

30 01. 2013, 19:17

Eliminarea lui Zinedine Zidane, în finala CM 2006, este probabil cea mai spectaculoasă din întreaga istorie a fotbalului, însă fostul mare fotbalist are un fiu care-i calcă pe urme. Enzo Zidane este talentat, evoluează pentru echipa de jucători sub 18 ani a lui Real Madrid, dar îşi pierde repede capul asemenea tatălui.

Mărturie stau înregistrările unei partide pe care echipa sa de club a disputat-o la Alkass International Cup in Qatar, contra celor de la Aspire International. Scurtă şi tristă a fost experienţa tânărului Zidane în această partidă, el fiind eliminat după doar 9 minute de joc.