Atac în plină stradă la Constanţa. Un bărbat a fost înjunghiat de şase ori

RomaniaTV.net
02 03. 2020, 20:34

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, echipele de intervenţie au fost solicitate să intervină, luni seară, în zona ICIL din municipiul Constanţa, pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane rănite.

Bărbatul a fost înjunghiat de 6 ori de o persoană necunoscută, care a fugit, abandonând arma pe stradă. 

Citeşte şi: Descoperire macabră într-un hotel din Bucureşti! Poliţia anchetează cazul

La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă de terapie intensivă mobilă SMURD. Cadrele medicale au preluat un bărbat de 27 de ani, care suferise multiple plăgi în zona spatelui. Victima era conştientă şi a fost dusă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.

IPJ Constanţa a transmis că în zona respectivă s-au deplasat şi poliţiştii pentru a efectua cercetarea la faţa locului. Ei au început cercetările pentru identificarea autorului agresiunii.

Din primele cercetări, s-a constatat că victima este cunoscută cu antecedente penale, pentru tâlhărie și violențe.