Atentat lângă stadionul din Kabul, la un meci de cricket. Sunt cel puţin trei morţi

13 09. 2017, 14:01

Atacatorul kamikaze se îndrepta spre intrarea în stadion când a fost reperat de forţele de ordine şi percheziţionat la primul dintre cele trei puncte de control. În acel moment el a declanşat încărcătura. „Forţele de securitate l-au înpiedicat să intre în stadion, unde ar fi provocat o catastrofă şi mai mare„, a afirmat un purtător de cuvânt, care a adăugat că între răniţi se află şi doi poliţişti.

Atacul s-a produs în timp ce în stadion se desfăşura un meci de cricket, după cum afirmă Farid Hotak, un purtător de cuvânt al Federaţiei Afghane de Cricket. Partida a fost imediat întreruptă, iar toţi jucătorii şi oficialii se află în siguranţă, a mai afirmat el.

Ultimul atentat în capitala afghană avusese loc pe 29 august, când cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi opt au fost rănite într-un atentat sinucigaş care a avut loc în apropierea unei bănci din centrul oraşului. Atentatul de atunci a fost revendicat de talibani.