Atentat sinucigaş cu maşină-capcană, cu 14 morţi şi 50 de răniţi, în nordul Irakului

RomaniaTV.net
09 06. 2014, 11:43

Atacul a vizat un punct de control al poliţiei, situat în apropierea unui sediu local al Uniunii Patriotice din Kurdistan (UPK), formaţiunea preşedintelui irakian Jalal Talabani.

Acest atentat survine după ce 17 oameni şi-au pierdut viaţa duminică în estul Irakului într-un dublu atentat care a vizat un sediu al UPK şi o clădire a forţelor de securitate kurde învecinată, la Jalawla, la nord de Bagdad. Lângă sediul UPK a fost detonată o maşină-capcană, iar peste câteva minute un militant care purta o vestă încărcată cu explozibil s-a aruncat în aer în mijlocul mulţimii care se strânsese la locul primei deflagraţii.

Şi sâmbătă a fost o zi sângeroasă în Irak, cel puţin 24 de persoane fiind ucise şi alte 80 rănite la Bagdad într-o serie de atentate care au vizat în principal cartiere şiite.

Luna trecută, aproape 1.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacurile ce au avut loc în Irak, cele mai grave din ultimii şase ani. Potrivit Misiunii ONU în Irak, cel puţin 799 de irakieni au fost ucişi în ‘acte de terorism’ şi alţi 195 au murit în urma operaţiunilor militare în provincia Al-Anbar.