ATENTATE PARIS. Atena a dezvăluit numele titularului paşaportului sirian

16 11. 2015, 06:26

Iannis Mouzalas, ministrul grec pentru migrație, a anunțat într-o conferință de presă că titularul acestui pașaport a fost înregistrat în Insula Leros, situată vizavi de coastele Turciei, pe 3 octombrie, a părăsit Grecia la o dată necunoscută și a fost reperat ultima oară în Croația câteva zile mai târziu.

„Aceasta este singura persoană pentru care am primit o solicitare din partea autorităților franceze”, a spus ministrul.

Cotidianul sârb Blic a publicat anterior o fotografie arătând „un pașaport sirian pe numele lui Ahmad alMohammad care a parcurs toată ruta din Balcani”.

Citeşte şi Atentate la Paris: Cei şapte TERORIŞTI ar avea vârste cuprinse între 15 şi 18 ani

Într-un comunicat, ministrul sârb de interne a declarat că același pașaport a fost înregistrat apoi la Presevo (frontiera dintre Macedonia și Serbia), unde titularul a solicitat în mod oficial azil.

Poliția franceză a anunțat sâmbătă că un pașaport sirian a fost găsit „lângă corpul” unuia dintre autorii atentatelor la Stade de France.

O sursă franceză a confirmat pentru France Presse că titularul pașaportului era Ahmad al-Mohammad, născut pe 10 septembrie 1990, necunoscut serviciilor antiteroriste franceze.