ATENŢIE! CANICULĂ în sudul şi sud-estul ţării, vijelii în vest. Cum ne protejăm de soare

RomaniaTV.net
12 06. 2012, 09:27

Începând de marţi după-masă şi până miercuri, indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 în sudul şi sud-estul ţării.

Indicele de confort termic este un index care coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă (mărime fizică egală cu cantitatea de vapori de apă care există într-un amestec gazos de aer şi apă) pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimţită de corpul uman.

În mod normal, corpul se răceşte prin transpiraţie, proces în timpul căruia apa se evaporă, iar ca urmare, căldura reţinută se diminuează. Atunci când umiditatea relativă este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Aceasta înseamnă o răcire mai lentă a corpului, care reţine mai multă căldură decât ar face-o în aer uscat.

Pragul critic este de 80. Acolo unde valoarea este egală sau mai mare, populaţia trebuie să se protejeze adecvat.

VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

CITEŞTE Ce trebuie să mâncăm şi cum să ne îmbrăcăm în zilele caniculare