ATENŢIE. Pâinea albă poate provoca DIABET şi CANCER de colon

RomaniaTV.net
30 11. 2012, 09:02

Un român consumă săptămânal cam două kilograme de pâine, de şapte ori mai mult decât britanicii. În aceste condiţii este bine de ştiut că pâinea albă ne poate ucide, dacă este consumată în cantităţi prea mari. Pâinea albă îngreunează tranzitul intestinal, lucru ce poate duce la cancer de colon, iar prin conţinutul ridicat de glucide poate provoca dibet de tip2. Nutriţioniştii recomandă consumul de pâine integrală sau cu seminţe.

„Azi e o certitudine ştiinţifică faptul că pâinea albă e unul dintre alimentele cele mai dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. Ea conţine o cantitate foarte mare de amidon, foarte susceptibil de a creşte glicemia. Obezitatea este cea mai răspândită boală de nutriţie şi creşte riscul de apariţie al tuturor bolilor de civilizaţie modernă: diabetului de tip 2, anumite forme de cancer. O parte din glucide se depun sub forma colesterolului rău pe artere”, a declarat la România TV Gheorghe Mencinicopschi, medic nutriţionist.

Medicul sfătuieşte oamenii să considere pâinea albă mai degrabă o delicatesă, o plăcere gastronomică, însă baza ar trebui să fie pâine din măciniş total şi integral. 

În momentul în care consumaţi pâine integrală este recomandat să citiţi bine eticheta deoarece, din păcate, unii producători folosesc aditivi coloranţi pentru a da impresia că acea făină aflată în compoziţie este integrală. Acei conservanţi provoacă din păcate cancer la rinichi.

România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de „Codex Alimentarius”.