Mesaj emoţionant pe Facebook din partea lui Dan Negru pentru AURA ION, studenta moartă în Munţii Apuseni

22 01. 2014, 13:32

AURA ION a murit în teribilul accident aviatic de la Cluj. Dan Negru crede că tineri de calitate, precum Aurelia Ion, studenta care şi-a pierdut viaţa în tragedia aviatică din Munţii Apuseni, există în toate facultăţile şi liceele din ţară, scrie enational.ro. „Mulţi cred că fufele din cluburi sunt cele care definesc fetele de 20 de ani. Că tinerii de azi sunt vraişte… Totuşi, Aura Ion, studenta din accident, nu e un caz izolat. Sunt mult mai multi cei curaţi şi simpli şi frumoşi decât ceilalţi. Doar că ceilalţi sunt mai vocali, mai tentanţi pentru breasla mea. În orice facultate sau liceu din ţara asta o veţi regăsi pe Aura multiplicată. Sunt mulţi cei curaţi şi frumoşi… Doar că nu-i vedem noi…”, a scris Dan Negru, pe pagina de Facebook.