Avioane Rafale de la bordul Charles De Gaulle au distrus un centru de comandament SI în Irak

25 11. 2015, 07:20

„Am lovit un centru de comandament al Statului Islamic la Tal Afar”, a declarat oficialul citat în timpul vizitei preşedintelui Francois Hollande în Statele Unite, în cadrul căreia s-a întâlnit cu omologul său american Barack Obama, la Washington.

„Ţinta a fost distrusă”, a precizat acesta.

Avioanele de vânătoare de tip Rafale au decolat de la bordul portavionului Charles De Gaulle, mobilizat în estul Mediteranei, a precizat oficialul.

Potrivit AFP, Statul Major francez a precizat, la Paris, că acest atac aerian a fost efectuat împreună cu Forţele aeriene americane (US Airforce).