Avion prăbuşit din cauza lipsei de combustibil, 71 de persoane au murit dintr-o eroare incredibilă

27 04. 2018, 17:50

“Accidentul s-a produs din cauza lipsei de combustibil, ca urmare a gestionării necorespunzătoare a riscurilor de către compania LaMia”, a precizat colonelul Miguel Camacho, care a condus ancheta.

Cu 40 de minute înainte de impact, s-a declanşat în cabină semnalul luminos care indica un nivel scăzut de carburant, însă echipajul nu a anunţat această urgenţă pentru a obţine prioritate pentru aterizare.

Un raport preliminar, întocmit la o lună după accident, menţiona ipoteza lipsei de combustibil.

Antrenorul formaţiei Chapecoense, Caio Junior, şi 19 dintre fotbaliştii săi au decedat, la 29 noiembrie 2016, după ce aeronava care îi transporta la Medellin s-a prăbuşit în apropierea oraşului columbian. Lotul echipei braziliene se îndrepta spre Medellin pentru meciul cu Atletico Nacional, din prima manşă a finalei Cupei Americii de Sud (echivalentul sud-american al Ligii Europa). Returul era programat peste o săptămână, la 7 decembrie, în Brazilia. Asociaţia sud-americană de fotbal (Conmebol) a anunţat la câteva zile după accident că, la cererea formaţiei Atletico Nacional, echipa Chapecoense este noua deţinătoare a Cupei Americii de Sud.

Doar şase persoane care se aflau în avion au supravieţuit: trei fotbalişti, portarul Jackson Ragnar Follmann, fundaşii Helio Hermito Zampier Neto şi Alan Luciano Ruschel, jurnalistul Rafael Henzel, însoţitoarea de bord Jimena Suarez şi tehnicianul de zbor Erwin Tumiri.