AVION PRĂBUŞIT în Marea Neagră. A scăpat de moarte după ce a anulat plecarea în ultimul moment. Ce l-a salvat

RomaniaTV.net
25 12. 2016, 07:09

Un membru al Ansamblului Alexandrov al Armatei ruse a scăpat cu viaţă după ce nu a mai urcat în avionul prăbuşit chiar în ziua de Crăciun în Marea Neagră.

Vadim Ananyev a declarat pentru Komsomolskaya Pravda că naşterea celui de-al treilea fiu al său l-a făcut să anuleze în ultimul moment plecarea.

„Colegii şi prietenii mei au plecat acolo. Erau în jur de 50 de oameni şi trebuiau să susţină un concert şi să se întoarcă acasă. Eu nu am mai plecat datorită unor chestiuni de familie. Tocmai mi s-a născut a treilea fiu şi am rămas acasă să îmi ajut soţia”, a spus Vadim Ananyev.

Avionul prăbuşit se îndrepta spre baza militară rusă din Latakia, Siria. Avionul decolase de la Soci cu 20 de minute înainte să dispară de pe radar.

Operaţiunile de căutare au fost desfăşurate cu şapte ambarcaţiuni militare şi mai multe elicoptere care survolează zona în care aeronava a dispărut de pe radar. Mai multe resturi ale aeronavei au fot găsite la 1,5 kilometri de ţărm, unde apa are o adâncime de 50-70 de metri, potrivit Ministerului rus al Apărării. De asemenea, bunuri personale ale pasagerilor ar fi fost găsite pe coasta oraşului Soci.

Ministerul Apărării a confirmat că la bord se aflau 84 de pasgeri şi 8 membri ai echipajului. Printre cei 84 de pasageri care se îndreptau spre o bază militară rusească din Latakia. La bord se aflau şi 9 jurnalişti, câte trei de la Zvezda TV, Channel One şi de la un alt post TV, dar şi 50 de muzicieni din Ansamblul Alexandrov al Armatei ruse.

Autorităţile ruse au demarat deja o anchetă, prima ipoteză fiind aplicarea defectuoasă a regulilor de securitate şi pregătire a zborului.