Avion prăbuşit în Oceanul Pacific, trei persoane sunt date dispărute

RomaniaTV.net
05 08. 2017, 15:24

Un avion hibrid MV-22 Osprey, al armatei americane, s-a prăbușit în Oceanul Pacific după ce a decolat de pe nava de asalt amfibie USS Bonhomme Richard LHD 6.

Potrivit Agerpres, un număr de 23 din cele 26 de persoane aflate la bordul avionului au fost salvate, dar trei sunt date dispărute, potrivit US Marines. O anchetă a fost deschisă pentru stabilirea cauzelor accidentului.

Avionul și nava se aflau în largul țărmurilor statului australian Queensland (nord-est) pentru participarea la exercițiul militar americano-australian Talisman Sabre, care tocmai s-a încheiat.