Avionul prăbuşit în Egipt: A fost detectată CĂLDURĂ în jurul aeronavei ce transporta turişti ruşi

04 11. 2015, 10:15

Un avion Airbus A321-200 al companiei ruse Kogalîmavia, cunoscută și sub numele de Metrojet, având la bord 224 de persoane, toți ruși cu excepția a trei ucraineni, s-a prăbușit sâmbătă dimineața în deșertul Sinai, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din stațiunea Sharm el-Sheik, cu destinația Sankt Petersburg.

Un oficial american a declarat, sub acoperirea anonimatului, că posibilitatea lovirii avionului Airbus A321-200 de către o rachetă este exclusă, conform Associated Press, citată de Xinhua.

Unii experți în aviație au sugerat în zilele trecute că o bombă a fost cea mai probabilă cauză a prăbușirii avionului companiei ruse, în timp ce alții au dat ca exemplu un incident din 2001 în care un avion și-a avariat fuselajul la aterizare, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Încă un avion rusesc prăbuşit: Aparatul a căzut în Sudanul de Sud. 41 de morţi şi doi supravieţuitori

Anterior, oficiali ruși au susținut că avionul s-a dezintegrat în aer, însă marți Ministerul Aviației Civile egiptean a precizat că nu există dovezi în sprijinul acestei ipoteze.

Un număr de 144 dintre cele 224 de victime au fost transportate la Sankt Petersburg, a anunțat ambasadorul rus la Cairo, Serghei Kerbacenko. Majoritatea pasagerilor avionului Airbus A321-200 erau din zona metropolei din nord-vestul Rusiei.