Bani care probabil provin din mită, descoperiţi la sediul Guvernului de la Chişinău

RomaniaTV.net
16 02. 2013, 17:36

Conform surselor citate de PRO TV Chişinău, peste 40.000 de dolari, 1.000 de euro şi 20.000 de lei moldoveneşti (1.235 de euro) au fost găsiţi în biroul secretarului adjunct al Guvernului moldovean, Eduard Banaruc.

Acesta urmează sa fie audiat luni de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupie (CNA).

Banaruc afirmă că banii găsiţi îi aparţin şi sunt de la nunta fiicei lui. „Banii depistaţi în biroul meu îmi aparţin şi sunt de la nunta fiicei mele. O parte din ei reprezintă un cadou din partea părinţilor şi rudelor”, susţine secretarul general adjunct al Guvernului, Eduard Banaruc.

Eduard Banariuc a criticat dur acţiunile agenţilor anticorupţie, acuzând că i-au fost încalcate drepturile constituţionale.