Barack Obama a cerut Congresului 100 de milioane de dolari pentru „harta” creierului uman

03 04. 2013, 07:50

Şeful Casei Albe a cerut, marţi, Congresului să aloce 100 de milioane de dolari anul viitor pentru realizarea unui proiect de anvergură, prin care creierul uman ce conţine aproximativ 100 de miliarde de celule şi trilioane de conexiuni, va putea fi explorat în cele mai mici detali. Astfel ar putea fi prevenite sau tratate anumite boli grave, ca Alzheimerul, autismul sau epilepsia, precum şi traumatismele cerebrale, informează CBS DC pe site-ul său.

Barack Obama le-a mai spus membrilor Congresului că aşa-numita „Iniţiativa CREIER” va crea şi locuri de muncă, iar cercetătorilor pe care i-a invitat la Casa Albă le-a spus că proiectul va îmbunătăţi vieţile a miliarde de oameni din toată lumea. Un alt argument în favoarea proiectului este că acesta necesită mai puţin de o cincime din bugetul anual al NASA pentru a studia Soarele, de pildă.

Preşedintele american a specificat că acesta este doar începutul şi că va fi nevoie de foarte multă muncă şi de creare de noi fonduri financiare. El le-a cerut sprijin nu numai agenţiilor federale, ci şi companiilor private, pe care le-a invitat să se implice la rândul lor cât mai mult în realizarea proiectului.

Importanţa acestui proiect constă în faptul că, în timp ce prin tehnologiile de care dispunem la ora actuală se poate analiza activitatea unei mari populaţii de celule ale creierului, noul proiect va permite analizarea activităţii fiecărei celule în parte, precum şi conexiunile acesteia, în detaliu, au precizat oamenii de ştiinţă americani care s-au arătat a fi foarte entuziasmaţi de proiect.