Bărbat din Arad, reţinut pentru pornografie infantilă

RomaniaTV.net
23 03. 2012, 13:55

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală l-au reţinut pentru 24 de ore pe George Bogdan Butariu, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Arad, pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice, se arată într-un comunicat de vineri al DIICOT, informează Mediafax.

George Bogdan Butariu este acuzat că a procurat şi deţinut peste 9.500 de fişiere de tip imagine şi video, conţinând fotografii şi filmări cu minori în ipostaze pornografice.

„Inculpatul a pus la dispoziţia terţilor materialele pornografice cu minori prin intermediul unei reţele de partajare fişiere prin internet”, a precizat sursa citată.

Instanţa urmează să decidă dacă emite pe numele lui Butariu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii DIICOT au cooperat în acest caz cu autorităţile judiciare din Marea Britanie şi Australia.

Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi BCCO Arad, suportul informativ fiind asigurat de către SRI.