Bărbatul care a provocat accidentul de sâmbătă din centrul Capitalei a fost arestat pentru tentativă de omor

05 02. 2018, 13:03

Mandatul de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Dragoş Bârligea a fost emis de către magistraţii Tribunalului Bucureşti, sub acuzaţia de tentativă de omor.

Tot luni, a fost externată de la Spitalul Floreasca şi soţia şoferului, care a spus că devenise obişnuiţă pentru soţul ei să consume cocaină, dar nu ştie nici de unde a cumpărat drogurile şi nici ce cantitate consumase el sâmbătă, înainte de accident.

„Era o chestie între noi, de ceva timp, cu omorul. Nu l-am luat în serios, este bărbatul meu, îl iubesc, l-am iubit, nu mă aşteptam la aşa ceva, dar atunci, în ziua aceea, nu ştiu, lucrurile au luat-o razna (…) Nu s-a întâmplat practic nimic. Am plecat într-un calm, inexplicabil calm. Să ieşim la aer, să luăm o gură de aer, era soare, frumos. Am zis OK, eu calmă de fire, ca să nu-l zgândăr. Am ieşit din casă, toate bune şi frumoase, în momentul în care a pornit maşina mi-a văzut deasupra în geantă un ruj şi s-a panicat, a zis că i-am pus filaj. Mi-a spus că mă omoară şi că în ziua aia voi muri. A zis: vei muri azi sau murim amândoi”, le-a povestit femeia jurnaliştilor.

Prima declaraţie a soţiei şoferului care a provocat accidentul teribil din Capitală: „Mi-a spus că mă omoară…”

Soţia şoferului a spus că a cerut ordin de protecţie faţă de bărbat încă de sâmbătă seară, pentru că îi este teamă de el.

Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe bulevardul Dacia, unde Dragoş Bârligea, aflat la volanului unui autoturism BMW, a lovit trei maşini. Martorii spun că el a intrat cu viteză foarte mare în intersecţie, a lovit cele trei maşini, apoi a ieşit din autoturism lovindu-şi soţia şi ameninând-o cu moartea. „Striga la ea că o omoară. Se băteau cu picioarele, cu pumnii, tăvălindu-se pe jos”, a spus un martor. De asemenea, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a lovit cu capul geamul unui taximetru oprit la semafor. Bărbatul a fost calmat abia după intervenţia poliţiştilor locali şi dus la Spitalul Floreasca, unde a fost internat sub pază până duminică, atunci când procurorii l-au reţinut pentru tentativă de omor.

Soţia şoferului le-a spus poliţiştilor că bărbatul consumase cocaină şi că o ameninţase cu moartea, el provocând intenţionat accidentul. În maşina acestuia a fost găsit un praf alb.

Permisul auto găsit de poliţişti asupra şoferului este eliberat în Liban, fiind luată în calcul ipoteza că documentul este falsificat, astfel că anchetatorii vor face verificări pentru a stabili autenticitatea acestuia.

Bărbatul, Dragoş Bârligea, este consumator de droguri, a declarat la audieri soţia acestuia. Ea a mai spus că bărbatul o lovea frecvent, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă, când a luat-o la bătaie în maşină şi a ameninţat că o omoară.